Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
In ședință publică de la Luxemburg, din 7 aprilie 2022, CJUE s-a pronuntat intr-o speta care are ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel București (România), în procedura Berlin Chemie A. Menarini SRL împotriva Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 44 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/8/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 (JO 2008, L 44, p. 11) (denumită în continuare „Directiva TVA”), și a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112 (JO 2011, L 77, p. 1).
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Berlin Chemie A. Menarini SRL (denumită în continuare „societatea română”), pe de o parte, și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (România) (denumită în continuare „administrația fiscală”), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de anulare a unei decizii de impunere prin care se stabilește o taxă pe valoarea adăugată (TVA) suplimentară și a unei decizii privind obligații fiscale accesorii, precum și cu o cerere de rambursare a TVA‑ului suplimentar și a obligațiilor fiscale accesorii.
Berlin Chemie AG (denumită în continuare „societatea germană”) este o societate cu sediul social în Germania, care face parte din grupul Menarini, care comercializează în România, în mod constant începând din anul 1996, produse farmaceutice în vederea aprovizionării în mod curent a distribuitorilor angro de medicamente din România și care a încheiat în acest scop un contract de depozitare cu o societate cu sediul în acest stat membru. Aceasta are de asemenea un reprezentant fiscal în România și este înregistrată în scopuri de TVA în acest stat.
Descrierea spetei
Societatea română, al cărei sediu se află în București, a fost constituită în cursul anului 2011. Ea are ca activitate principală consultanța în management în domeniul relațiilor publice și al comunicării și poate desfășura de asemenea activități secundare de comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, de consultanță pentru afaceri și management, de agenție de publicitate, de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice. Asociatul său unic este Berlin Chemie/Menarini Pharma GmbH, al cărei sediu social se află în Germania și care participă în proporție de 100 % la profitul și la pierderile societății române. La rândul său, Berlin Chemie/Menarini Pharma este deținută în proporție de 95 % de societatea germană. Această din urmă societate este unicul client al societății române.
La 1 iunie 2011, societatea germană și societatea română au încheiat un contract de marketing, reglementare, publicitate și servicii de reprezentare, guvernat de dreptul german, prin care societatea română s‑a angajat să promoveze activ produsele societății germane în România, mai ales prin intermediul unor activități de marketing, în conformitate cu strategiile și cu bugetele stabilite și dezvoltate de societatea germană.
În special, aceasta este obligată să stabilească și să mențină un serviciu calificat legal pentru a gestiona și pentru a rezolva problemele legate de publicitate, de informare și de promovare în numele și pe seama societății germane. Societatea română s‑a angajat de asemenea să întreprindă toate acțiunile de reglementare necesare pentru a asigura că societatea germană este autorizată să își distribuie produsele în România, să acorde asistență în studiile clinice și în alte activități de cercetare și dezvoltare, precum și să asigure o livrare corespunzătoare de literatură medicală și materiale promoționale aprobate de societatea germană. În plus, societatea română preia comenzile de produse farmaceutice provenite de la distribuitorii angro din România și le transmite societății germane. Ea prelucrează de asemenea facturile și le transmite clienților societății germane.
Pentru serviciile prestate de societatea română, societatea germană s‑a angajat să plătească o remunerație lunară, calculată pe baza sumei tuturor cheltuielilor suportate efectiv de această societate, majorată cu 7,5 % pe an calendaristic. Societatea română a facturat societății germane serviciile în cauză fără TVA, apreciind că locul de prestare a acestor servicii era situat în Germania. Începând de la 14 martie 2013, plata acestor servicii s‑a realizat prin încheierea unor protocoale de compensare între facturile de servicii emise de societatea română societății germane și împrumutul purtător de dobândă acordat de aceasta societății române, facturile și împrumutul având aceeași valoare.
În urma unei inspecții fiscale privind perioada cuprinsă între 1 februarie 2014 și 31 decembrie 2016, administrația fiscală a apreciat că prestările de servicii furnizate de societatea română societății germane erau primite de aceasta din urmă în România, unde ar fi dispus de un sediu fix. Ea a considerat că acesta din urmă cuprindea resurse tehnice și umane suficiente pentru a efectua regulat livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile. Această apreciere a fost făcută în principal ca urmare a resurselor tehnice și umane care aparțineau societății române, dar la care societatea germană ar fi avut acces în mod neîntrerupt. În special, societatea germană ar fi avut acces la resurse tehnice deținute de societatea română, precum computere, sisteme de operare și autovehicule.
La 29 noiembrie 2017, administrația fiscală a emis o decizie de impunere prin care a obligat societatea română să plătească suma de 41 687 575 de lei românești (RON) (aproximativ 8 984 391 de euro), reprezentând TVA‑ul suplimentar aferent prestațiilor în discuție, suma de 5 855 738 RON (aproximativ 1 262 012 euro), cu titlu de dobânzi, și suma de 3 289 071 RON (aproximativ 708 851 de euro), cu titlu de penalități de întârziere.
Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel București (România), care este instanța de trimitere, societatea română solicită anularea acestei decizii de impunere, contestând faptul că societatea germană dispune de un sediu fix în România.
Instanța de trimitere arată că, pentru a putea soluționa cererea cu care este sesizată, trebuie să stabilească locul de impozitare a serviciilor de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare prestate de societatea română societății germane, verificând dacă aceasta din urmă are un sediu fix în România. Soluționarea litigiului principal ar depinde, așadar, de interpretarea articolului 44 a doua teză din Directiva TVA și a articolului 11 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011.
Cateva din argumentele Curtii:
În ceea ce privește modul de redactare a articolului 44 din Directiva TVA și a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011, trebuie arătat că aceste dispoziții nu aduc nicio precizare cu privire la aspectul specific dacă resursele umane și tehnice trebuie să fie proprietatea societății destinatare a serviciilor, stabilită într‑un alt stat membru. Pentru a caracteriza un sediu fix, articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011 impune numai „un grad suficient de permanență” și „o structură adecvată ca resurse umane și tehnice”.
În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată că noțiunea de „sediu fix” cere o consistență minimală, prin reunirea permanentă a resurselor umane și tehnice necesare pentru anumite prestări de servicii (Hotărârea din 28 iunie 2007, Planzer Luxembourg, C‑73/06, EU:C:2007:397, punctul 54 și jurisprudența citată).
Astfel, nu poate exista un sediu fix, pe de o parte, fără o structură aparentă care se materializează prin existența unor resurse umane sau tehnice. Pe de altă parte, această structură nu poate avea o existență doar punctuală.
În ceea ce privește împrejurarea că o societate prestatoare de servicii este o filială a unei alte societăți, destinatară a acestor servicii, stabilită în alt stat membru, trebuie amintit că luarea în considerare a realității economice și comerciale constituie un criteriu fundamental pentru aplicarea sistemului comun al TVA‑ului. Prin urmare, calificarea unui sediu comercial drept „sediu comercial fix” nu poate depinde doar de statutul juridic al entității respective (Hotărârea din 7 mai 2020, Dong Yang Electronics, C‑547/18, EU:C:2020:350, punctul 31, precum și jurisprudența citată).
În această privință, deși este posibil ca o filială să constituie sediul comercial fix al societății sale mamă, o asemenea calificare depinde totuși de condițiile materiale prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011, în special la articolul 11 din acesta, care trebuie să fie apreciate în lumina realității economice și comerciale (Hotărârea din 7 mai 2020, Dong Yang Electronics, C‑547/18, EU:C:2020:350, punctul 32).
În consecință, existența, pe teritoriul unui stat membru, a unui sediu comercial fix al unei societăți stabilite în alt stat membru nu poate fi dedusă din simpla împrejurare că această societate deține acolo o filială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 2020, Dong Yang Electronics, C‑547/18, EU:C:2020:350, punctul 33).
Concluzia:
Articolul 44 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/8/CE a Consiliului din 12 februarie 2008, și articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112 trebuie interpretate în sensul că o societate care are sediul social într‑un stat membru nu dispune de un sediu fix într‑un alt stat membru pentru motivul că societatea respectivă deține în acest din urmă stat o filială care îi pune la dispoziție resurse umane și tehnice în temeiul unor contracte prin care această filială îi furnizează, în mod exclusiv, servicii de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare care pot influența în mod direct volumul vânzărilor sale.
